Category Archives: Cinema

Butler sau Darcy, din această dilemă nu putem ieși…

Mai întâi au fost amândoi personaje de roman. Ambii creați de imaginația unor scriitoare, ambii destinați să fericească și împlinească viața unor eroine frumoase, inteligente, puternice, într-un cuvânt femei în accepțiunea feministă a termenului. Apoi au devenit întruchipări cinematografice cu chip și trup, o dată cu ecranizarea celor două romane. Este vorba despre Rhet Butler (Pe aripile vântului) și Fitzwilliam Darcy (Mândrie și Prejudecată). Este vorba despre Clark Gable cu a sa privire ironică și Colin Firth cu fizionomia sa distinsă.  Mie cel puțin îmi este tare greu după ce am văzut cele două filme, să despart cei doi actori de personajele pe care le întruchipează. Îmi este tare greu de asemenea să mă decid pe cine prefer sau pe cine aș alege în situația ipotetică, absurdă dar amuzantă în care ambii ar coborî din lumile lor fictive și fară vreao legătură una cu cealaltă și m-ar invita la o cafea irlandeză sau la un ceai Earl Grey…Și știu sigur că nu sunt singura cititoare ce se confruntă cu această dilemă… Probabil că atât Austen cât și Mitchell au știut ele ce-au știut când i-au creat pe cei doi, iar Gable și Firth au știut ei ce-au știut când au ales să îi imortalizeze ca personaje ale marelui și micului ecran.

                Nu vreau să intru în teorii complexe sau analize psihologice în ceea ce privește procesul de creație, dar cu siguranță atât Jane cât și Margaret au întruchipat în cei doi bărbați ficționali spiritul epocii în care au trăit. Anglia secolului al XVIII-lea respectiv Sudul Statelor Unite din perioada Războiului Civil.  Faptul că și astăzi cei doi reprezintă simboluri ale masculinității ficționale și că multe dintre noi, „eroinele” vieții reale visăm la ei se datorează felului în care viziunea scriitoricească a autoarelor a fost transpusă în imagine de către  arta cinematografică. Dacă cele două romane ne dau descrierea minuțioasă a caracterelor și simțirilor celor doi, cinema-ul este cel care vine cu detaliul final, acela al reprezentării fizice a personajelor. Iar meritul lui Gable și Firth este acela că au avut de la natură înfățișarea și talentul necesar astfel încât să aducă la viață, chiar dacă vorbim despre viața pe o peliculă, doi bărbați atât de desăvarșiți încât pun populația feminină a globului în dilema eternă de a nu ști pe care să-l aleagă…

Notă: Pe aripile vântului cunoaște până în prezent o singură ecranizare cinematografică, cea din 1939 avându-i ca protagoniști pe Clark Gable și Vivian Leight.

Mândrie și Prejudecată a fost transpus de mult mai multe ori pe micul și marele ecran. Articolul de față face referiri la ecranizarea BBC din 1995 într-o miniserie de 6 episoade, avându-i ca protagoniști pe Colin Firth și  Jennifer Ehle.

Darcy_Vs_Butler

Advertisements

Leave a comment

Filed under Cinema, De citit la o cafea

Fragmente de cinema cu, despre si la cafea

Industria cinematografica are capacitatea, resursele si uneori inspiratia de a face filme despre orice. Subiect, personaj, poveste, obiect, abstract – toate se pot comasa intr-o singura viziune si pot crea miracolul numit cinema. Si totusi, cu cafea si despre cafea, putine sunt filmele care sa faca un statement pentru publicul cafegiu de pretutindeni. De cele mai multe ori cafeaua apare doar ca instanta de umplutura intr-un prea-plin al plotului. In majoritatea scenelor din cinema cafeaua e un accesoriu, un atribut, dar nu un subiect in sine. Momentele “cafeistice” sunt oricum putine, iar cele cu adevarat lirice, extrem de rare. Cafeaua apare adesea in cafenele, sau pe strazi aglomerate ale New York-ului, in pahare de plastic cu anumite inscriptii publicitare si de cele mai multe ori trece neobservata in firul actiunii povestilor si tumultul personajelor.

Coffee_and_CigarettesCu exceptia celebrului si exceptionalului Coffee and Cigarettes, facut de Jim Jarmusch in 2003 si care isi anunta din titlu intentia de lirism cafegiu, putine sunt exemplele de filme sau macar de replici sau secvente privitoare la cafea ca personaj principal, ca actor protagonist. In cele 11 mini-episoade din Coffee and Cigarettes – care sunt despre tot si despre nimic – unul din putinele elemente comune este cafeaua, care indiferent de ce personaj este consumata si pusa in valoare, are un rol principal. 

goddard_au_bou_du_souffle

Si totusi, cautate cu atentie se pot gasi in filme si fragmente in care cafeaua apare in mod misterios, ca prin magie, pentru a deslusi sau incurca un moment de valva sau tacere, pentru a deveni liantul intre o intentie negraita si proiectia ei exterioara. Astfel de filme sun cele create de Michael Mann, Fritz Lang, Francois Truffaut sau Jean-Luc Goddard. Aici cafeaua apare pentru a potenta un anumit efect sau o anumita stare din scenele filmelor, are diferite seminificatii si sensuri, poate ascunde sau descoperi. Despre cafeaua ca star de cinema vom vorbi in continuare si pe indelete in urmatoarele articole de pe Cafegii cu Pedigree.

Leave a comment

Filed under Cinema, De citit la o cafea

John Lennon – baiatul de nicaieri

        In 2009 a venit si randul lui John Lennon sa treaca prin furcile caudine ale transformarii in personaj de film biografic. Regizat de Sam Taylor Johnson,  Nowhere Boy este o cronica a copilariei si adolescentei lui Lennon – perioada de maxime tulburari sufletesti, de rebeliune si frustrare pentru cel ce va deveni in anii ‘70 un model al pacifismului, zenului si iubirii universale. John cel nascut in timpul razboiului si crescut in Liverpoolul muncitoresc din anii ’50 este rebelul fara cauza, baiatul „trouble-maker”, liderul de grup al colegilor sai, dar in acelasi timp nepotul sensibil al unei matusi (interpretata excelent de catre Kristin Scott Thomas) ce impartaseste principiile britanice ale moralitatii si educatiei severe .  Accentul nu pica in film pe latura artistica a personajului, desi scenariul cuprinde chiar perioada in carea John isi descopera talentul pentru muzica, ii cunoaste pe ceilalti trei Beatles-i, compun impreuna, repeta impreuna, isi contureaza personalitatile, se  influenteaza reciproc.  Aceasta, cat si intalnirea cu Paul ( in interpretarea interesanta a tanarului actor britanic Thomas Brodie Sangster ), George si Ringo sunt elemente secundare in scenariul filmului; prezente dar fara a fi puse in centrul actiunii actiunii.

NowhereBoy_Cafegii_cu_Pedigree

            Relatia atipica dintre Lennon si mama sa, lipsa tatalui pe tot parcursul vietii, copilaria si adolescenta marcate de rigiditatea lui Mimi, sunt prezentate intr-o maniera cat se poate de reala si realista. Filmul nu pare, cel putin la o prima vedere, sa se joace cu metafore si interpretari. Povestea se desfasoara dupa o logica temporala, evenimentiala iar elementele biografice sunt respectate aproape cu sfintenie de scenariu. Nowhere Boy face impresia unui film care il prezinta pe John Lennon mai degraba din perspectiva povestii sale si din perspectiva personajului-suport care este Mimi. In fapt, baiatul rebel, cu frizura si imbracaminte ce le imitau pe cele ale lui Elvis, cu tigara in coltul gurii si o chitara in spate ar putea la fel de bine sa se cheme Paul, sau Steve sau Mike continuand sa fie un exponent tot atat de reusit al generatiei sale. Ceea ce il diferentiaza si il face sa fie John Lennon este povestea, experienta prin care trece, drama familiei sale si relatia sa cu cele doua femei care, asa cum ne sugereaza scenaristul Matt Greenhalgh ( mai cunoscut pentru scrierea scenariului pentru filmul Control ), i-au influentat prin firile lor antagonice personalitatea si destinul.

Leave a comment

Filed under Cinema

Snow Flower and the Secret Fan sau ce ramane atunci cand totul se schimba?

Exista atat un roman cat si un film intitulate Snow Flower and The Secret Fan, primul inspirandu-l bineinteles pe al doilea. Romanul, aparut in 2005, si scris de Lisa See, spune povestea unei prietenii indestructibile. Actiunea povestii este plasata in secolul al XIX-lea in China, fapt ce da intregului roman un iz de legenda care prinde si surprinde. O legenda discreta si misterioasa despre traditia Laotong – legatura de prietenie dintre doua femei, singura ce se bazeaza pe alegere, empatie, si simpatie. O legatura Laotong este eterna, si se stabileste cu scopul de a acompania si de a fi acompaniata, de a te lega in mod fidel si complice. Trebuie stiut, ca in cultura chineza, existau doua tipuri de practici care ofereau legitimitate si recunosteau rolul femeii pe plan social: Laotang si Laotong. Prima, incorpora mai multe persoane, iar legatura se putea rupe dupa casatorie, in timp ce a doua se incheie sub forma unui contract doar in intre doua „surori” si impune o legatura eterna.

snow-flower-and-the-secret-fan
Filmul, realizat in 2011, pe baza cartii Lisei See, si regizat de Wayne Wang, cunoscut mai bine pentru Chan is missing (1982) si The Joy Luck Club (1993), reuseste sa surprinda in imagini travaliul unei astfel de legaturi. In debutul povestii se afla in prim-plan Sophie si Nina, despre care aflam ca sunt descendentele protagonistelor din secolul XIX, Lily si Snow Flower. Este imposibil sa nu te gandesti complementar la aceste doua perechi de Laotong; sa nu zambesti, la randul tau complice, la ideea de reincarnare, subtil sugerata de montajul filmului. La fel ca predecesoarele lor, contemporanele noastre sunt surori jurate, ce incearca separat sa-si construiasaca vietile, dar sa le si inteleaga. Oricat de disfunctionala devine relatia lor de femei mature, nici una nu stie exact cum sa se pozitioneze pe structura existentiala, fara a incerca sa o incorporeze si pe cealalta.
La un moment dat, filmul prezinta cele doua povesti, diferite, dar aproape identice, paralel. Ceea ce creeaza un efect puternic si ghideaza inteligent intelegerea spectatorului, tocmai spre singura concluzie clara a celor doua povesti, a filmului, si pana la urma a vietii: legatura, infratirea spirituala cu un celalalt, devine si este singurul aspect concret si real al existentei.
Filmul Snow Flower and the Secret Fan, cu o distributie de actori de origine asiatica, dar si cu o surpriza hollywoodiana spre sfarsit, vorbit partial in engleza, partial in chineza, a aparut pe ecrane in 2011. In ciuda unor critici nu foarte elogioase si a unei expuneri minimale, este un film ce trebuie vazut in mod discret, ca un secret ce trebuie pastrat cu solemnitate.

Leave a comment

Filed under Cinema